Stiati ca...

Știați că... unii români au fost biroticieni înainte de a fi români?

Petrache Poenaru este un briliant exemplu. El s-a născut pe data de 10 ianuarie 1799 în... Valahia. Pe atunci România era doar un vis de viitor, însă mulți valahi curajoși în frunte cu Tudor Vladimirescu, unelteau deja împotriva ocupantului.

Din păcate, revoluția lui Tudor a eșuat și apropiații lui au trebuit să fugă în străinătate. Petrache Poenaru era unul dintre aceștia. El se remarcase prin redactarea ”Foii de propagandă” – un manifest tipărit de oastea lui Tudor pentru a comunica oamenilor idealurile revoluționare – material care poate fi considerat primul ziar românesc tipărit vreodată.

Eroul nostru ajunge la Viena, unde studiază filologia, apoi la Paris, unde urmează cursurile Școlii Politehnice. Având foarte mult de studiat, lui Petrache Poenaru nu-i mai ajunge ceea ce tocul sau pana de gâscă îi puteau da. Pentru noianul de notițe pe care le lua, el trebuia să aibă mereu asupra sa mai multe călimări, mai multe tocuri de scris, pene și penițe de rezervă. Evident, era nevoit să aibă la îndemână și hârtie sugativă pentru eventualii ”purcei de cerneală” care puteau să cadă dintr-un toc prea plin.

Ideea biroticiană care avea să-l așeze pentru totdeauna în istorie i-a venit la începutul anului 1827. Petrache Poenaru s-a gândit cum să alimenteze permanent penița cu cerneală, astfel încât cerneala să nu curgă toată odată, ci să se prelingă încet, atât cât ar fi fost necesar scrisului. Soluția găsită i-a rezolvat problema autonomiei, dar și problema transportării obiectului.

Cea mai importantă caracteristică a obiectului inventat era... inconsumabilitatea. ”Plume sans fin” cum foarte elegant spune Petrache Poenaru în descrierea invenției, adică ”pană fără sfârșit”. Într-adevăr, prin rezervorul metalic, noul instrument – care se încărca pe sus, printr-un capac care după umplere se închidea – îi conferea posesorului o autonomie mare de scris, iar acul din partea inferioară bloca curgerea gravitațională a cernelii, astfel încât invenția putea fi purtată fără grijă în buzunar, exact ca un creion.

Petrache Poenaru inventase ceea ce ulterior avea să se numească stilou. După cum ați remarcat, i-a păsat foarte mult de felul în care acest instrument poate fi purtat de către utilizator. Brevetul de inventator i-a fost acordat în 25 mai 1827 și a primit numărul 3208.

Cu noua sa invenție, Petrache Poenaru notează într-un jurnal de călătorie o fabuloasă experiență, anume aceea de a merge cu o trăsură nu trasă de cai, ci de ”cai putere”. Este destul de probabil ca Petrache Poenaru să fi fost primul român care a mers vreodată cu trenul, căci pe 27 octombrie 1931, deci la un an de la prima folosire a locomotivei cu aburi, el se afla într-un vagon de cale ferată între Liverpool și Manchester.

„Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului... douăzeci de trăsuri legate unele cu altele, încarcate cu 240 de persoane sunt trase deodată de o singură mașină cu aburi...” După un deceniu de studii în străinătate, Petrache Poenaru se întoarce în țara sa. Fondează colegiul Național Carol 1 la Craiova și participă la revoluția pașoptistă declanșată în Valahia. Cu mândra sa invenție semnează la 12 iulie 1848 documentul intitulat ”Comisia pentru liberarea robilor”, document care a stat la baza întocmirii legii din 1856 când domnitorul Barbu Știrbei a abolit sclavia pe tot cuprinsul Țării Românești.

În 1870, Petrache Poenaru este primit ca membru al Academiei Române. Se stinge din viață 5 ani mai târziu. El nu a fost niciodată uitat, însă 140 de ani după moartea sa, Petrache Poenaru primește un omagiu inedit: Primăria Bucureștiului înlocuiește denumirea stației ”Semănătoarea” cu numele său. Dacă veți auzi în difuzoarele metroului cu care călătoriți ”urmează stația Petrache Poenaru...”, noi, biroticienii, vă invităm să vă gândiți pentru o clipă la invenția sa, iar dacă vreodată va trebui să cumpărați cuiva un cadou pe tema ”România”, stiloul este sigur cea mai potrivită idee.